Cum a mințit Facebook în legătură cu tinerii pe care i-a putut spiona
Facebook pare să ne fi păcălit din nou. Compania este văzută din ce în ce mai prost și pare să recurgă la orice metodă, în încercarea de a-și îmbunătăți imaginea.
La începutul lui 2019, o investigație realizată de TechCrunch a dezvăluit că Facebook a plătit tineri cu vârste între 13 și 35 de ani, cu câte 20 de dolari, pentru a instala un VPN. Astfel, putea obține acces la date legate de comportamentul de utilizare al telefonului al acestora. Deci, compania monitoriza modul în care utilizau aplicațiile de pe telefon, dar și traficul din browsere.
Totuși, Facebook a încercat să înfrumusețeze povestea, după ce programul a fost făcut public. A declarat că procentul de adolescenți care au ales să participe la acest program era mai mic de 5%.
Facebook susține altceva acum. Se pare că, de fapt, mult mai muți tineri fuseseră spionați de rețeaua socială. Mark Warner, senator al Statelor Unite, a cerut explicații companiei. Într-o scrisoare adresată acestuia, Facebook a împărtășit detalii diferite de ceea ce spuseseră inițial publicului larg.
„Cercetările arată că procentul este de 18%, dacă te uiți la întreaga viață a programului și, de asemenea, dacă adaugi și oamenii care au devenit inactivi și au dezinstalat aplicația”, a admis compania în scrisoarea către senator.
Astfel, cele cinci procente nu reprezentau decât numărul total de adolescenți care încă erau înregistrați în programul Facebook în momentul în care compania a fost prinsă. Aceasta pare să fi fost doar o încercare prin care compania a încercat să se pună într-o lumină mai bună. Deși, teoretic, explicația era adevărată, informația era, în esență, falsă.
La momentul respectiv, compania a susținut, de asemenea, că a eliminat aplicația din magazinul de aplicații de pe iOS. A doua zi, însă, am aflat că nici asta nu era adevărat. Apple deja blocase aplicația Facebook Research pentru că îi încălca regulamentul.